După cum vă ameninţam data trecută, am dat şi pe la fântâna cu zodiac, precum şi pe la fântâna Cantacuzino şi pe (lângă, de data aceasta) Arenele Romane.
Fântâna cu zodiac nu m-a impresionat în mod deosebit pentru simplul fapt că nu mi se pare bine pusă în valoare. Ar avea nevoie de puţină restaurare, pentru că mie una mi s-a parut foarte neîngrijită.
A fost inaugurată în 1935 cu ocazia primei sărbători a Bucureştilor.
În oarecare contrast cu ea mi s-a părut că vine fântâna Cantacuzino
mai impunătoare şi mai “cu faţă”. Bineînţeles, trebuie ignorate scrijelelile siropoase gen “x+y=LOVE”
Realizată în stil neoclasic, aceasta datează din secolul 19.
Deşi cunoscute de mulţi datorită faptului că sunt folosite drept o locaţie predilectă pentru concerte, Arenele Romane reprezintă mult mai mult.
Construite de ing. Elie Radu după modelul teatrelor italiene, cel puţin pentru mine sunt sinonime cu un pas spre Colosseumul în care încă nu am ajuns. Coloanele Arenelor suprinse în fapt de seară şi sângeriul apusului dau impresia unor focuri veşnic vii care ţâşnesc pe neaşteptate la primele acorduri de chitară (electrică sau nu) de pe scenă.
În plus, senzaţia mea când am păşit acolo pentru prima oară a fost similară cu cea încercată atunci când am vizitat aliniamentul de megaliţi de la Carnac
Puţin mister şi linişte în buricul târgului lui Bucur.
