Parcul Carol (I): Monumentul Eroului Necunoscut

Unul dintre cele mai vechi parcuri din Bucureşti (inaugurat în 1906), parcul Carol, din sectorul 4 al Capitalei, ascunde o oază de verde care merită descoperită.

Deşi am auzit multe păreri negative despre el, conform cărora ar fi un parc comunist, rece, neprimitor, tind să le resping ca pur şi simplu cârcotaşe.

Am descoperit aici un mausoleu impunător, Monumentul Eroului Necunoscut. Da, poate că arată comunist. Prin comparaţie, ştiţi că în Budapesta se află un parc al statuilor comuniste? Este chiar unul dintre marile puncte de atracţie ale capitalei ungare şi una dintre cele mai populare din cadrul tururilor ghidate. Aşadar, de ce să nu ne fălim şi noi cu mausoleul nostru? Apropos, ştiaţi că a fost plimbat până la Mărăşeşti şi readus apoi  în Bucureşti?

Mausoleul eroilor

În plus, şi băieţii noştri stau cel puţin la fel de drepţi ca inlemniţii de la palatul Buckingham, nu credeţi?

Şi de ce ar fi rece când e strabatut de hoarde de rolleri coloraţi care îşi plimbă scamatoriile fix prin faţa flăcării veşnic vii? Mie una mi s-a părut o imagine interesantă, o combinaţie plăcută de solemn şi însufleţit.

Mausoleul e străjuit de 4 tunuri datând din al doilea razboi mondial. O bucată de istorie îngheţată într-un parc.

În partea a doua, detalii despre Muzeul Naţional Tehnic, pe care îl descoperim tot în acest parc.

2 Responses to Parcul Carol (I): Monumentul Eroului Necunoscut

  1. am fost acum 2 ani in bucuresti, si am fost cazata chiar langa Parcul Carol. asa ca m-am tot plimbat pe acolo… ce sa zic? mult ciment, si putina verdeata dar mi s-a parut interesant mausoleul. si imi amintesc ca era un muzeu acolo dar ori era accesul interzis ori era in renovari, ca nu am putut intra. in rest multa liniste, izolat asa…

  2. Mulţumesc pentru comment, Andreea!
    Deşi stau în Bucureşti din 2003, we trecut a fost prima oară când am umblat pe îndelete prin Carol. Anterior, nu-l mai văzusem decât în prag de seară, în drum spre concertele de la Arenele Romane şi nu mi se păruse cine ştie ce. E drept, nu e o mare minune, dar eu încerc să ma bucur de ceea ce văd aici, în lipsă de altceva mai bun Ş=

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s